Pentru cauzele transfrontaliere în materie de răspundere părintească (cum ar fi cele legate de drepturile privind încredințarea și dreptul de vizită, tutela, plasamentul unui copil într-un centru de plasament sau în îngrijire într-o familie substitutivă), normele UE privind competența sunt stabilite în Regulamentul Bruxelles IIb, în timp ce legea aplicabilă cauzelor privind răspunderea părintească este reglementată de Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor. Convenția se aplică, de asemenea, în situațiile legate de statele care nu sunt membre ale UE și care sunt parte la această convenție (cum ar fi Ucraina).
Competență
În materia răspunderii părintești, articolul 8 din Regulamentul Bruxelles IIa [1] și articolul 7 din Regulamentul Bruxelles IIb prevăd că instanțele judecătorești [2] dintr-un stat membru [3] sunt competente în materia răspunderii părintești asupra unui copil care își are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care este sesizată instanța. Cu toate acestea, instanțele ucrainene rămân competente în cazul în care copilul își avea reședința obișnuită în Ucraina înainte de strămutare. Ca regulă generală, schimbarea reședinței obișnuite ar necesita un anumit timp, iar instanța trebuie să se asigure că sunt îndeplinite anumite cerințe [4]. În consecință, un copil ucrainean care intră pe teritoriul UE nu va avea, probabil, o reședință obișnuită în UE pentru o anumită perioadă, ceea ce, în multe cazuri, face inaplicabile articolul 8 din Regulamentul Bruxelles IIa și articolul 7 din Regulamentul Bruxelles IIb.
Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul Bruxelles IIa și Articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul Bruxelles IIb prevăd competența bazată pe prezența copilului în cazul copiilor refugiați sau al copiilor care, ca urmare a tulburărilor majore din țările lor, sunt strămutați în altă țară. Cu toate acestea, articolul 52 alineatul (2) din Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor (a se citi împreună cu considerentul 25 din Regulamentul Bruxelles IIb) clarifică faptul că această normă de competență ar trebui să se aplice numai copiilor care își aveau reședința obișnuită într-un stat membru înainte de strămutare. În cazul în care reședința obișnuită a copilului înaintea momentului deplasării se afla într-un stat terț, cum este cazul Ucrainei, ar trebui să se aplice normele de competență prevăzută de Convenția de la Haga din 1996 în ceea ce privește copiii refugiați și copiii deplasați internațional. Ucraina și toate statele membre ale UE sunt părți la Convenția de la Haga din 1996 (HCCH | #34 - Tabel cu situația actuală).
Articolul 6 alineatul (1) din Convenția de la Haga din 1996 prevede că „[î]n situația copiilor refugiați sau a copiilor care, din cauza tulburărilor interne din țara lor, sunt deplasați pe plan internațional, autoritățile statului contractant pe teritoriul căruia se află în prezent acești copii ca rezultat al deplasării lor exercită competența prevăzută la articolul 5 alineatul (1)”.
Mai multe informații privind aplicarea Convenției de la Haga din 1996 privind protecția copilului în cazul copiilor neînsoțiți și separați de familie sunt disponibile aici și aici.
Articolele 8 și 9 din Convenția de la Haga din 1996, precum și articolul 15 din Regulamentul Bruxelles IIa și articolele 12 și 13 din Regulamentul Bruxelles IIb prevăd că se poate transfera competența unei instanțe mai bine plasate pentru a soluționa cauza. În situația actuală, acest lucru ar putea viza protecția unui copil din Ucraina (de exemplu, sosirea în UE neînsoțit) în cazul în care autoritatea competentă constată că unii membri de familie ai copilului locuiesc într-un alt stat membru. Într-o astfel de situație, primul stat membru poate solicita transferul competenței în cazul în care copilul are o legătură specială cu al doilea stat membru și în care transferul ar fi în interesul superior al copilului.
Pentru o mai bună înțelegere a modului de aplicare a Regulamentului Bruxelles IIa sau a Regulamentului Bruxelles IIb, ghidurile practice, disponibile aici, sunt instrumente utile.
Legea aplicabilă și recunoașterea
În caz de agresiune militară, Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor constituie un instrument important referitor la protecția copiilor, inclusiv a celor care se ocupă de copiii neînsoțiți, separați de familie, migranți și solicitanți de azil. Ucraina și toate statele membre ale UE sunt părți contractante la Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor (HCCH | #34 - Tabel cu situația actuală).
Trebuie amintit că articolul 16 alineatul (1) din Convenția de la Haga din 1996 prevede că stabilirea persoanei care exercită răspunderea părintească față de un copil în temeiul legii este reglementată de legea reședinței obișnuite a copilului, și anume de legea ucraineană pentru copiii care își au reședința obișnuită acolo. Același lucru este valabil și pentru atribuirea răspunderii părintești prin acord sau printr-un act unilateral [articolul 16 alineatul (2) din Convenția de la Haga din 1996]. În plus, răspunderea părintească stabilită în temeiul legii statului reședinței obișnuite subzistă în cazul în care un copil își schimbă reședința obișnuită într-un alt stat [articolul 16 alineatul (3) din Convenția de la Haga din 1996]. Exercitarea răspunderii părintești este reglementată și de legea țării în care copilul își are reședința obișnuită (articolul 17 din Convenția de la Haga din 1996).
În plus, articolul 23 din Convenția de la Haga din 1996 prevede recunoașterea oficială, de plin drept, a tuturor măsurilor adoptate într-un alt stat contractant. În consecință, o măsură ucraineană care intră în domeniul de aplicare al convenției va fi recunoscută automat în alte state contractante, fără a fi necesară recunoașterea oficială. Prin urmare, măsurile ucrainene vor rămâne valabile în cadrul UE.
După cum se precizează la articolul 18 din Convenția de la Haga din 1996, răspunderea părintească menționată la articolul 16 din Convenția de la Haga din 1996 poate fi retrasă sau condițiile de exercitare a acesteia pot fi modificate prin măsuri luate în temeiul acestei convenții.
Articolul 15 alineatul (1) din Convenția de la Haga din 1996 prevede că „[î]n exercitarea competenței care le-a fost atribuită în temeiul dispozițiilor capitolului II, autoritățile statelor contractante aplică legea lor națională”; prin urmare, părțile contractante aplică legislația lor națională în aceste cazuri.
Mai multe informații privind aplicarea Convenției de la Haga din 1996 privind protecția copilului în cazul copiilor neînsoțiți și separați de familie sunt disponibile aici și aici.
Cooperarea între autoritățile centrale
În situațiile privind cooperarea dintre autoritățile centrale ale statelor membre (de exemplu, atunci când un copil care a fost plasat într-un stat membru are frați sau surori în alt stat membru), s-ar putea aplica articolele 55 și 56 din Regulamentul Bruxelles IIa sau articolele 80 și 82 din Regulamentul Bruxelles IIb.
În ceea ce privește plasarea într-o familie substitutivă, informațiile publicate pe portalul e-justiție furnizate de statele membre cu privire la modul în care se aplică procedura de plasament transfrontalier, inclusiv familiile substitutive, ar putea fi, de asemenea, utile și pot fi consultate aici.
Pentru o mai bună înțelegere a modului de aplicare a Regulamentului Bruxelles IIa sau a Regulamentului Bruxelles IIb, ghidurile practice, disponibile aici, sunt instrumente utile.
Datele de contact ale autorităților centrale sunt disponibile mai jos:
Cum poate fi de folos Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială (RJE în materie civilă)?
RJE în materie civilă oferă sprijin pentru punerea în aplicare a instrumentelor UE în materie de justiție civilă în practica juridică de zi cu zi. Pe lângă autoritatea centrală, punctul de contact RJE din țara dumneavoastră vă poate ajuta dacă aveți o problemă specifică într-un caz transfrontalier. De exemplu, punctul dumneavoastră de contact poate să solicite informații cu privire la stadiul actual al unei cereri, să ajute două instanțe să intre în contact sau să găsească datele de contact ale unei autorități competente dintr-un alt stat membru al UE.
Mai multe informații despre RJE și despre modul în care poate fi de folos aceasta.
Cum pot găsi punctul național de contact?
Linkuri utile
- Informații privind legislația ucraineană
- Informații privind legislația ucraineană în ceea ce privește protecția copilului și minorii neînsoțiți (217 Kb)
- Întrebări și răspunsuri privind dreptul familiei din Ucraina (285 Kb)
- Procedura de înapoiere a copiilor în instituții (centre) în Ucraina (119 Kb)
- Formular multilingv online pentru copiii ucraineni care călătoresc și locuiesc în Uniunea Europeană. În acest formular părinții ucraineni sau reprezentanții legali ai unui copil care călătorește în Uniunea Europeană pot declara cine este responsabil de deplasarea cu copilul și/sau de exercitarea răspunderii părintești față de copil.
- Autoritățile centrale:
- Notă de informare din partea HCCH privind copiii lipsiți de mediul lor familial din cauza conflictului armat din Ucraina
- Secțiunea privind protecția copilului de pe pagina web a HCCH
- Aplicarea Convenției de la Haga din 1996 privind protecția copilului în cazul copiilor neînsoțiți și separați de familie
- Raport explicativ privind Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copilului
- Manual practic privind funcționarea Convenției de la Haga din 1996 privind protecția copilului
- Publicațiile RJE (inclusiv ghidurile practice privind aplicarea Regulamentelor Bruxelles IIa și Bruxelles IIb) sunt disponibile aici.
- Instrument practic pentru tutori: Protecția temporară pentru copiii neînsoțiți care fug din Ucraina
[1] La 1 august 2022, Regulamentul Bruxelles IIa a fost înlocuit de Regulamentul Bruxelles IIb, dar Regulamentul Bruxelles IIa continuă să se aplice în cazul procedurilor inițiate înainte de 1 august 2022.
[2] În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles IIa și cu articolul 2 alineatul (2) punctul 1 din Regulamentul Bruxelles IIb, termenul de „instanță judecătorească” se referă la toate autoritățile din statele membre competente în materiile care intră sub incidența domeniului de aplicare al celor două regulamente.
[3] Aceste două regulamente nu se aplică Danemarcei, care aplică normele similare privind competența din Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor.
[4] Pentru interpretarea noțiunii de „reședință obișnuită”, a se vedea, de exemplu, hotărârile CJUE în cauzeleC-523/07, C-497/10 PPU, C-376/14 PPU, C-111/17 PPU, C-512/17 și C-393/18 PPU. Pentru mai multe informații, a se vedea și Ghidul practic pentru aplicarea Regulamentului Bruxelles IIb.